Informaţii profesionale
Cursul este recomandat pentru profesioniștii de RU, care doresc să rezolve individual, în cadrul companiei sarcinile de dezvoltare și selectare cu ajutorul testelor SHL, și care vor să integreze aceste teste în sistemul de RU a firmei aceste teste pe termen lung.
Materialul cursului este extrem de divers. În introducere menționăm istoria testării de aptitudini, rolul efectelor genetice și celor sociale, tipurile de teste psihologice (în special cele folosite la locul de muncă). Discutăm despre cum se pot folosi aceste teste la selectare și dezvoltare, despre cum pot fi evitate greșelile de selecție, și despre ce înseamnă validitatea și reliabilitatea unui test. (Înțelegerea imaginii complexe presupune înțelegerea unor noțiuni de bază de statistică.) Participanții vor cunoaște testele de abilitate (teste de interpretarea logică a textelor, teste numerice, bateria de teste tehnice, teste pentru personal administrativ) și chestionarele de personalitate din bateria Comportamentul la Locul de Muncă. Participanții vor avea posibilitatea de a cunoaște mai bine chestionarele de motivație, de interes, de stil de muncă, și cele de competențe.
Administrarea testelor și feedbackul sunt importante de învățat, însă acestea nu sunt materiale teoretice. Fiecare participant va completa testele, și va interpreta propriul rezultat cu ajutorul nostru. Prezentăm sistemul de calculator expert, care ajută la interpretarea chestionarelor. Vom practica partea cea mai importantă a procesului individual – acesta fiind discuția de feedback. În mod natural contăm pe cooperația participanților și în învățarea cunoștințelor teoretice, și oferim posibilitatea de a discuta orice temă interesantă pentru participanți. Cursul este o ocazie bună pentru cunoașterea exercițiilor de AC/DC (însă folosirea lor se predă în cadrul unui curs separat), și pentru cunoașterea sistemului SHL pentru analizarea pozițiilor (a cărui mod de folosire se predă în cadrul unui curs separat). Participanții vor cunoaște unele teste care nu au fost dezvoltate de SHL: bateria de teste Matrice Progresive Raven, și perechea verbală a testului, Testul de Vocabular Mill Hill. Cei care completează acest curs cu succes, primesc o diplomă ce este valabilă în toată lumea, și ce dovedește că sunt calificați pentru a folosi testele SHL.
Conferenţiar
Sándor Klein
1966: licenţă, profesor de psihologie şi matematică, Universitatea Eötvös Loránd.
1966-1982: a predat psichologia muncii şi psihologie pedagogică la Universitatea Technică din Budapesta. (Între timp a lucrat 2 ani la Centrul de Cercetare în Psihomatematică a lui Zoltán Dienes în Canada).
1982-1988: şeful Departamentului de Psihologie la Colegiul Pedagogic Juhász Gyula din Szeged. (Pe parcurs a completat un curs de psihologie umanistă de trei ani în Franţa, şi i-a invitat pe Carl Rogers – cel mai important psiholog umanist – şi colegii lui pentru a facilita grupuri encounter.)
De la 1988 predă psihologia managementului şi psihologie organizaţională studenţilor de HR la Universitatea din Pécs, momentan ca şi profesor emeritus. Între timp a lucrat ca profesor universitar la departamentul de psihologie din Universitatea din Debrecen şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Din 1992 este doctor în psihologie. A scris 12 cărţi şi aproximativ 200 de articole. Împreună cu Dávid Klein, este redactorul seriei de cărţi SHL.
În 1992 a înfiinţat SHL Ungaria împreună cu Julianna Kiss cu scopul de a promova instrumentele moderne de selecţie. În acest moment este co-proprietarul firmei şi lucrează ca şi consultant senior.
S-a spus despre cursurile noastre...
Testul nostru s-a dovedit a fi de folos în multe companii.